Conform planurilor, astăzi ar trebui să fac scriptul pentru "Ultima leprozerie". Din Tichileşti. Deşi se ştie că ar fi unicul spital din Europa unde mai există leproşi - pentru că în alte ţări, aceştia stau acasă la ei - directorul spitalului spune că sunt mai multe spitale decît ne putem închipui noi. Nu-mi permit să-l contrazic, o şti el mai bine... Am plecat cu inima strînsă acolo şi am aflat, după ce ne-am chinuit un pic, că există două Tichileşti. O localitate în Brăila şi o vale în Tulcea. Adică Tichileştiul-spital nu e o localitate, ci se numeşte aşa după valea în care a fost construit. Şi face parte din localitatea Isaccea. După ce am ieşit de acolo, am fost mută ceva vreme, de bietul meu coleg operator s-a dus singur să tragă ilustraţia. Eu nu mai eram în stare să gîndesc. Şi, curios, deşi erau peste 40 de grade, eu nu m-am topit de cald, ci doar mi-a fost sete rău de tot. Îmi trecuseră toate, după ce văzusem oameni orbi, fără mîini şi fără picioare. Şi unii dintre ei chiar plini de viaţă, de te întrebi cum naiba se pot obişnui ei cu destinul lor groaznic şi de ce nu putem şi noi să nu ne mai plîngem mereu de lucrurile mărunte de care ne tot lovim. Cît stai acolo, îi ziceam şefului meu care m-a întrebat cum a fost, îţi dai seama că toate durerile noastre fizice şi psihice nu există de fapt. Şi că ne place sau ne-am obişnuit să ne victimizăm. Pentru că altfel nu ne bagă în seamă cei din jur. (Că la 5 minute după ce i-am zis asta şefului m-am enervat pentru un lucru mărunt de care tocmai ziceam, nu mai contează... )
Aşa că acum o să beau cafeaua, în timp ce mă sufoc de cald, şi o să încerc să mă apuc de un exerciţiu foarte greu de duminică. Să gîndesc scriptul despre leproşi ... Să o descriu pe mama Ioana, o femeie de peste 70 de ani, haioasă rău, care mi-a povestit cum s-a îndrăgostit de un lepros, Călin, pacient tot al leprozeriei unde locuia şi ea. În acelaşi timp, Ioanei îi dădea tîrcoale un alt tînăr, care a vrut sp o răpească de la biserica ... din curte. Şi cum, după ce a rămas însărcinată cu Domnica, Călin a orbit şi de atunci nu l-a mai putut iubi. Sau pe nea Costică, care are mai bine de 80 de ani, care zice că mama mare i-a spus odată că are în cap 4 vîrtejuri şi că asta înseamnă că va avea 4 neveste. Pînă acum, a avut doar 3 şi parcă o mai aşteaptă şi pe a patra. În afară de femei, i-a plăcut şi rachiul. Moş Costică rîde cu poftă la fel ca mama Ioana şi ascultă toate ştirile la radio. Cînd l-am întrebat care e ultima noutate, mi-a spus fără să răsufle - a fost un accident în Ungaria, cu X răniţi români... Mi-a descris ştirea pînă la ultimul detaliu... Gata, încerc să mă trezesc acum...
Aşa că acum o să beau cafeaua, în timp ce mă sufoc de cald, şi o să încerc să mă apuc de un exerciţiu foarte greu de duminică. Să gîndesc scriptul despre leproşi ... Să o descriu pe mama Ioana, o femeie de peste 70 de ani, haioasă rău, care mi-a povestit cum s-a îndrăgostit de un lepros, Călin, pacient tot al leprozeriei unde locuia şi ea. În acelaşi timp, Ioanei îi dădea tîrcoale un alt tînăr, care a vrut sp o răpească de la biserica ... din curte. Şi cum, după ce a rămas însărcinată cu Domnica, Călin a orbit şi de atunci nu l-a mai putut iubi. Sau pe nea Costică, care are mai bine de 80 de ani, care zice că mama mare i-a spus odată că are în cap 4 vîrtejuri şi că asta înseamnă că va avea 4 neveste. Pînă acum, a avut doar 3 şi parcă o mai aşteaptă şi pe a patra. În afară de femei, i-a plăcut şi rachiul. Moş Costică rîde cu poftă la fel ca mama Ioana şi ascultă toate ştirile la radio. Cînd l-am întrebat care e ultima noutate, mi-a spus fără să răsufle - a fost un accident în Ungaria, cu X răniţi români... Mi-a descris ştirea pînă la ultimul detaliu... Gata, încerc să mă trezesc acum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu