15.7.10

Si daca simtul umorului nu e, atunci nimic nu e...

Intru intr-o banca, pentru a-mi recupera un card blocat de un bancomat cu o noapte inainte. Ma opresc la primul ghiseu: "Doamna, trebuie sa imi ridic un card blocat... bla, bla, bla, bla..." incep sa explic io, pana constat ca femeia ma priveste absenta. "Vedeti acolo, la carduri", imi spune in clipa in care observa ca ma-ncrunt la ea. Ma-ntorc spre locul aratat in lehamite de domnisoara cu pricina si bag de seama ca nu e nimeni la "Carduri". Si-astept. Si-astept. Si tot astept…

In jurul meu, o cucoana oxigenata se ratoieste la un angajat al bancii, care incearca sa ii explice ca nu ii poate da inapoi nu stiu ce adeverinta. O alta, mai cocheta, nu pricepe cum de e in Biroul de credit: "daca eu nu am intarziat niciodata cu plata ratelor? Ce nu intelegeeeti?". Angajatul inghite in sec si o ia cu explicatiile de la capat...

Un domn solid cu apele curgandu-i "suvoaie" pe chelia lata tranteste pe un birou un dosar patat de ploaia ce tocmai poposise prin centrul orasului:”Ati spus ca ajung actele astea, s-o iau iar de la capat, pentru imprumut? Pai, ies la pensie in ritmul asta”…

Pe usa bancii intra o persoana mica de statura, ce flutura in mana o bancnota de 100 de euro. Arata a copil: e slabuta, cu coditze blonde si lungi, si cu tenesi. Dar e o femeie in toata firea, fatza o tradeaza, pare a avea mai mult de 40 de ani. Se duce glontz catre biroul directorului bancii, urmarita de un paznic din banca (o duduie masiva cu o alunita inspamantator de mare si de paroasa pe nas). Femeia-copil il intreaba pe director, cu o voce groasa, daca poate sa isi dea seama “cat de falsa e foaia asta, ca nu mi-o primeste nimenea”.

Paznicul (ca nu pot sa zic “paznica” :) cu alunita mare o vegheaza pe micuta femeie la cativa cm distanta, incercand sa-si ceara scuze din priviri “lu’ sefu’ “ pentru ca nu a apucat sa o opreasca la timp. Femeia-copil primeste un raspuns - nu se aude pana la mine - si cat ai bate din palme, dispare in ploaie...

Ma uit in jur teleghidata, e o zumzaiala si-o tensiune pe umerii tuturor, asa cum nu-mi amintesc sa fi vazut in vreo alta banca.

Dupa cateva minute, observ ca un alt paznic - un nene de data asta - aflat la usa, se uita la mine si-mi zambeste. “Va pot ajuta cu ceva?”, ma intreaba imediat, apropiindu-se de mine. Ii raspund politicos ca nu, dupa care ma duc iar la domnisoara de la ghiseu, ocupata cu rontaitul unui biscuite, in timp ce se uita in nu stiu ce revista. ”Fiti amabila, credeti ca am timp sa ies la plimbare, sa-mi iau si eu niste biscuiti, vreo revista si o paturica de intins pe-aici pe jos? Nu de alta, da’ ma dor picioarele si ma si plictisesc pana m-o baga si pe mine cineva in seama”, o intreb io ironic, incercand sa par serioasa. Da' nu reusesc, ma bufneste rasul. In spatele meu, incep sa se auda alte rasete, in timp ce pe fatza domnisoarei apare-un zambet larg, da' atat de tamp...

Atrasa, probabil, de rasete, apare si doamna de la "Carduri", in timp ce infuleca ceva. Isi cere scuze pentru intarziere, termin ce am de terminat si ies din banca.

Afara nu mai ploua, iar nenea paznicu' cel zambaret pare sa ma astepte: ”Don’soara, mi-a placut de dumneavoastra. Stiti, eu am o vorba: in viata, daca simtu’ umorului nu e, nimic nu e... Sa n-o uitati niciodata, va spune un om batran. O zi frumoasa va doresc…"
Ii zambesc in semn de multumire si ridic ochii spre cer: tocmai ce iesise curcubeul...
Mai scriu si pe Pandora

Despre mine

Fotografia mea
in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

Arhivă blog