23.5.07

Florin Cioabă: „De ce s-a simţit jignită ziarista?”

Dacă îi spunea «englezoaică» se simţea mai bine?”, a răspuns regele Rromilor, Florin Cioabă la tot scandalul iscat în urma apelativului „ţigancă împuţită” cu care a fost gratulată o ziaristă de la Antena 1 de către preşedintele Traian Băsescu. Andreea Pană, reporter al Antenei 1, a intrat într-un hypermarket bucureştean sâmbătă şi l-a filmat cu telefonul mobil pe preşedinte. La ieşirea din magazin, acesta i-a luat din mâna ziaristei aparatul. Acesta nu s-a închis, iar în discuţia pe care preşedintele a avut-o cu soţia despre reporterul Antenei 1 a apărut şi expresia „ţigancă împuţită”.
Regele rromilor, Florin Cioabă este supărat în urma acestui conflict pe ziarişti. „Până acum toţi ziariştii au spus ţigani şi nu s-au deranjat. Acum, când preşedintele foloseşte cuvântul ţigan, toată lumea sare în sus. dacă o făcea englezoiacă sau franţuzoaică, se simţea ziarista mai bine? Şi Mutu a fost făcut ţigan. Şi ce, a fi ţigan e o ruşine? Este o naţie de 12 milioane de ţigani. A văzut-o probabil preşedintele mai brunetă şi probabil că a crezut că aparţine etniei. Consider că dimpotrivă, ziariştii au avut o tentă în prezentarea situaţiei. De ce s-a simţit ziarista jignită? Nu este corect. Suntem o naţiune şi aşa e naţiunea noastră. Nu este o ruşine să fii ţigan sau rrom. Este o ruşine să fii hoţ, pungaş sau criminal”, şi-a spus Cioabă punctul de vedere. (Ziarul de Sibiu)

APROPO, zice Ştefănescu (http://dinmers.blogspot.com/)
"Din tot scandalul ăsta, în care s-au inflamat atatea personalităţi, T.B. va iesi bine, pentru că gestul lui a fost spontan, visceral, mitocan, în timp ce reacţia la gest pare înveninată, interesată, acumulată".


Blog super fain



Cu poze foarte vechi http://eskifotograflar.blogspot.com/

Mi se pare?

Sau chiar mor din ce în ce mai mulţi oameni în jurul meu? Întotdeauna moartea îmi dă un sentiment de nesiguranţă şi de frică şi mă duce cu gîndul că poate oi muri într-o zi, fără să apuc să las ceva în urmă ...
Moartea lui "Pilip", cum i se spunea, m-a lovit rău, nu pentru că îl ştiam personal (nici măcar nu-l simpatizam), ci pentru că abia murise Jana Gheorghiu. Şi Vanda Condurache. Citeam pe un blog, cred, sau pe freeex, ceva de genul ăsta : oare în rai se pune de-un trust? Vorba lui Mihăileanu: e sezonul necroloagelor...
Mai scriu si pe Pandora

Despre mine

Fotografia mea
in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

Arhivă blog