Furioasa pe neputinta mea

Va amintiti de clipele acelea in care te simti neputincios si realizezi, totodata, ca viata ta e cea mai minunata de pe pamant?

Azi, in timp ce ieseam din banca, m-a oprit o batranica. Initial, am crezut ca vrea bani si am vrut sa o ignor - ca zici ca lumea, in ultimul timp, e construita doar din batrani care cersesc - dar ceva m-a facut sa ma opresc. Nu ma intrebati ce, ca habar nu am ...

"Doamna, ce scrie pe casa aia mare si frumoasa din fata?", m-a intrebat femeia. Am ridicat ochii si am dat de o cladire pe care scria "Servicii de curierat". I-am spus, dar cand am vrut sa plec, mi-am dat seama ca batranica nu intelesese nimic.

Dupa ce i-am explicat pe intelesul ei cam ce inseamna acel "curierat" si am dat, din nou, sa plec, dezamagita, batranica s-a agatat de mine si mi-a spus cu lacrimi in ochi: "Si eu care credeam ca e o casa care cauta o femeie de servici. Stiti, eu caut sa fiu femeie de servici, ca nu mai am ce manca " ...

Stiti care a fost primul impuls, nu? De a scoate bani din portofel. Stiti care a fost reactia ei, da? De a ma refuza ... elegant ...

M-am blocat, am bajbait un "imi pare rau ca nu va pot ajuta" si am plecat cu un nod in gat, multumindu-i lui Dumnezeu ca inca mai am un loc de munca. Si, evident, furioasa pe neputinta mea ...