15.7.07

Berceanu - ţeparul şi întrebările fără răspuns despre Roşia Montană

Tătucul contractelor încheiate prin anul 2000 de statul român cu firma canadiană Gabriel Resources, prin Agenţia de Resurse Minerale şi cu acordul Ministerului Industriilor, actualul simplu senator Radu Berceanu mi-a tras o ţeapă. Mare. La emisiune. Deşi am vorbit zile întregi cu el, pentru a-l invita la Reporterii Realitaţii, unde urma să discute despre Roşia Montană - evident pentru a da unele explicaţii - nenea Berceanu a avut următoarele variante de răspuns:

1. Luni - Ba era în Franţa şi duminică, în timpul emisiunii era la maică-sa la Rîmnicu-Vîlcea. Ba intra în direct, dacă mergeam noi cu carul acolo, ba intra prin telefon. Aşa că, să-l caut eu vineri, să-mi spună care e opţiunea de moment.

2. Miercuri sau joi - Aflu că vine în direct la emisiunea lui Tatulici din fix aceeaşi zi, adică duminică, cînd era şi reportajul despre Roşia Montana. Tatulici vorbea despre autostrăzi. Hmmm, îmi zic, îi convine, pentru că a fost ministru al Transporturilor doar vreo cîteva zile, deci nu ia şuturi, eventual le pasează.

3. Vineri - nu răspunde la telefon. La primul. La celălalt, răspunde nu ştiu ce consilier, nu-l cunosc, cred că am greşit numărul, pentru că nu-mi zice cine e, iar eu n-aveam de unde să ghicesc. Adică, scuze, îmi spune numele, doar că io-s mai blondă, n-am auzit niciodată de el. Închid.

4. Tot vineri - Răspunde din greşeală, pun pariu, şi cînd aud cine sunt, îmi zice nervos că e în Franţa, are treabă şi poc, îmi trînteşte telefonul în nas.

5. Sîmbătă, răspunde o ... laie.

6. Duminică, încerc iar. Răspunde şi-mi spune că intră prin telefon, no problem.

7. Tot duminică, înainte de emisiune, mă sună Dana, producătoarea, care-mi zice că Berceanu şi-a închis telefonul. De altfel, Liana, moderatoarea, a avut inspiraţia să-i mulţumescă pentru o aşa fază de kkt. Să-i mulţumească, cu ghilimelele de rigoare. Îi "mulţumesc" şi eu pe această cale, domnului fost ministru, actual tocător de bani publici în Parlament, care nu a avut ouăle necesare pentru a da răspunsuri la următoarele întrebări:

a. De ce contractul cu Gabriel Resources este secret?

b. Cât de mari au fost comisionalele?

c. Mi-a declarat, la telefon, cînd l-am sunat, că nu e vorba despre un contract de exploatare a aurului, ci doar de explorare. Şi-atunci, de ce au aruncat o grămadă de bani cei de la Gabriel Resources pe casele cumpărate? N-are nici o logică...

d. De ce este pro proiect? Care sunt avantajele din punctul lui de vedere de inginer de care o fi el.

e. Ce daune ar trebui să plătească statul român firmei canadiene în cazul în care proiectul nu va fi finalizat?

f. Dacă proiectul de lege al senatorilor Eckstein şi Funar, privind interzicerea folosirii cianurii în exploatarea zăcămintelor de aur, va fi aprobat de Parlament, înseamnă că Gabriel Resources se va retrage sau poate folosi şi altceva în loc de cianură?

g. De ce n-a încercat statul român să scoată singur aurul şi s-a grăbit să fie de acord cu acel contract ?

h. A existat deja un dezastru ecologic creat de o companie minieră ce foloseste cianură în România, în Baia Mare, unde o scăpare de ceanură din anul 2000 a poluat apele râului Tisa şi a Dunării care au dus la moartea a 1200 tone de peşte şi contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni.
Ce a fost in capul lui Berceanu, în aceste conditii, de a fost de acord cu proiectul?

Ei, Berceanu nu ştia la ce întrebări va avea de răspuns, dar pun pariu că bănuia el ceva ...

Pentru iubitorii de Roşia Montana: reportajul poate fi văzut aici, în secţiunea ARHIVA EMISIUNII, de pe 15 iulie ( e al doilea şi se numeşte "Goana după aur").



Mai scriu si pe Pandora

Despre mine

Fotografia mea
in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

Arhivă blog