6.6.08

Primul semn al bătrâneţii sunt eu


Vreau concediu. Să pot dormi muuuuuuuuult, să nu văd feţe cunoscute în jur, să nu aud nici un zgomot.

Să nu mai văd câini, maşini cu miile, să nu mai simt izurile îmbâcsite ale oamenilor nespălaţi şi nici mirosul de benzină, motorină sau de gaz, care e prezent pretutindeni.

Să nu mai văd cerşetori, vecini, colegi. Să nu-i mai aud pe prietenii care mă obosesc cu problemele lor. Să dispară oamenii de pe stradă, jurnalismul, televizorul, radioul, computerul, aerul condiţionat, E-urile.

Şi băncile. Nu alea din parcuri, ci alea care, timp de mai bine de 2 luni, mi-au făcut nervii ţăndări, pentru nişte nimicuri de 2 lei, doar pentru a nu avea linişte şi pentru a nu trăi vreo clipă cu impresia că a primi un credit, pentru care voi munci 25 de ani de dimineaţa până seara fără să respir, e ceva uşor.

De fapt, cred aş suporta ceva - marea. Da, aş vrea să fiu singură, la mare. Doar eu şi zgomotul valurilor amestecat cu ţipetele pescăruşilor.

Până atunci, însă, n-am dect să visez ziua, la muncă, cu ochii deschişi şi noaptea, când, de atâta oboseală, nici să adorm nu mai pot. Cum ce să visez? Concediu să visez...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mai scriu si pe Pandora

Despre mine

Fotografia mea
in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

Arhivă blog