1.1.08

Ingerul meu, ingerul lor, ingerii nostri ...

Sunt intr-o stare de ... amortire. De somn, de foame, de mila ... nici nu mai stiu ... Stiu doar ca nu am dormit de mai bine de 35 de ore si mai stiu ca nu am apucat sa ma distrez. Sau sa beau sampanie. Sau sa imi pun macar o dorinta la miezul noptii ... Culmea e ca nici macar nu regret ca Revelionul m-a prins langa niste oameni ai strazii ...

In timp ce filmam de Craciun pe dealuri si campii, intr-un sat de vaduve, colegul meu, operatorul Stefan Stoica, a venit cu o idee: "Uite, io as filma de Revelion aurolaci"... a zis el si mi s-a parut, din punct de vedere jurnalistic, interesant ... Si, cand sefii mei m-au intrebat, glumind : "Ei, si de Revelion ce ne pregatesti?" iar io am raspuns, aproape tot ca o gluma:"Niste aurolaci"... am stiut inca de atunci ca reportajul era ... ca si facut. Nu pot uita chipurile de uimire ale colegilor mei. Unii au spus ca suntem nebuni - si eu si Stoica - altii, ca e o idee geniala ...


31 decembrie 2007, in jurul orei 22,00
Suntem in masina, cautam oameni ai strazii. Ajungem in Grozavesti. Gasim un canal, in care locuiesc 7 persoane. Stoica ii stie pe unii dintre ei ... Chiar si asa, se negociaza la sange. Vor bani, altfel nici nu vor sa auda. "Sub 3 milioane nici nu discutam", ne spune sefa, o femeie de vreo 40 si ceva de ani ... Ne scotocim prin buzunare. Eu am 1,5 milioane, Stoica, 500.000 de lei. Ultima strigare: 2 milioane. "Va convine, bine, nu" ... forteaza nota Stoica. (Oricum banii aia le erau de la inceput destinati ...)

Primim, intr-un final, acordul si intram. Nu am cuvinte sa descriu cum miroase inauntru. Io, cu fularul la nas, incerc sa rezist. Stoica incepe sa monteze camera de filmat; mie imi vine, dupa 5 minute, sa vomit ... Si cand simt ca nu mai pot, fug... Si fug si fug ... Afara. Pana ajung, mi se pare ca trece o vesnicie. Nu ma intereseaza nici gandacii cat o nuca, nici sobolanii, de care ma tot impiedic ... Doar alerg ... Afara, mi se pare ca miroase la fel.
(Am reusit sa scap de mirosul care mi s-a impregnat pe creier, abia azi, pe la pranz. Dupa ce am montat, dupa ce am revazut reportajul si dupa ce am plans ... De mila. Pentru ca, emotional, m-a rupt in 2 ...)
Stoica ramane in ... grota, cum ii spune el. Io, in stare de soc, ajung in masina, il sun si-i spun, agitata, sa iasa, ca vorbim cu ei afara. Stoica imi spune "ok, stai linistita", dar ramane in continuare acolo, timp de cateva minute bune ...

31 decembrie 2007, ora 23.00
Intre timp, io ma tot foiesc pe langa gura canalului, mai bag un cap inauntru, ca sa stiu ca e in siguranta colegul abandonat. Ma simt vinovata pentru faptul ca am avut „inima” sa-l las singur acolo, dar chiar nu mai puteam sta ...

Ingerii lor ...
Se aud zgomote, apoi apare flacara unei lumanari... Respir usurata. Stoica e intreg. Iar oamenii din canal, pregatiti de revelionul din Piata Constitutiei. „E primul revelion petrecut afara”, imi spune Luiza. Are 23 de ani, dar arata de 45 ... „Anul trecut, a fost mai tragic. Am stat intr-o scara. Am adormit cu tot cu copil, care are 4 ani, si dimineata, am gasit la cap, sarmale, cozonac, haine pt copil. Acum mergem si noi acolo in centru, poate li se face oamenilor mila de noi si primim sarmale ... „ (Toata noaptea au spus aproape obsesiv : "vrem sarmale si ciorba calda" ...)

Se urca in masina. Se apropie ora 23,30. Desi as fi vrut sa mai vorbesc cu ei pe strada, mergem spre Unirii si decidem sa vorbim, ce avem de vorbit, acolo ...

E ora 24.00
Cu trei secunde inainte de miezul noptii, cei doi, Mihai si Luiza, se uita socati la oamenii din jur. La lumini, la Parlament si tresar la artificii. La cumpana dintre ani, se saruta ... fascinati si fericiti in fericirea lor...

Oamenii din preajma lor sunt intr-o stare de bucurie maxima. Sampania curge, muzica la fel, artificiile iti iau ochii. Io nu am timp sa simt secundele. Sunt prinsa de reactiile celor 2 si cand ma "trezesc", ea plange, iar el o strange in brate neputincios ...

De undeva, apare un inger. Un Mos Craciun. Cu o sticla de sampanie in mana. Luiza vorbeste singura:"De vreo 7 ani nu am mai baut sampanie. Nici nu-i mai stiu gustul"... Dar Mosul, fara s-o auda, le toarna jumatate de pahar de sampanie, apoi se fotografiaza cu ei "...

Si io, si Stoica, ne solidarizam cu Mihai si Luiza. Nu am mancat nimic, nu am baut sampanie. Io, nici macar pana la ora asta... Iar de mancat, am cigulit dintr-o ciocolata, azi, pe la pranz ...

Reportajul, aici



1 ianuarie 2008

Ingerul lor ...
Cand in sfarsit ajung acasa, moarta de oboseala, dupa o zi de munca fara oprire, la usa scarii mele, ma lovesc de 2 copii. Ai strazii. Sunt inghetati si se bucura cand ma vad. "Uite o doamna. Ea sigur ne da drumul la usa". In mana tin o sorcova. Io, in stare maxima de transa, de oboseala si poate din cauza evenimentelor din ultimele ore., ii las sa intre, scot, teleghidata, portofelul, fara sa ma gandesc ca mi-l pot smulge si fugi cu el, le dau tot ce am inauntru (putin, vreo 200.000 de lei) si ii intreb unde dorm. "In canal, doamna, la Unirii".
Cand sa intru in lift, unul dintre ei, de vreo 10 ani, fuge dupa mine, ma atinge pe cap cu sorcova si imi zice:"Asa, bun, sa fie Dumnezeu cu dvs, ca sunteti o doamna buna" ...

Din lift iese un barbat. Cu o bata in mana, urland in gura mare la ei:"am chemat poli-tzia. Suna de o ora la interfono" ... Copiii se dau 2 pasi in spate si io le spun in soapta:"Mai bine plecati, ca sa nu aveti probleme" ... In lift, barbatul, un italian, imi explica in limba lui ca l-au exasperat ... Io ma fac mica, mi se pare ca atitudinea mea l-a scos din sarite si mai tare ...

Intru in casa si ma prabusesc pe pat. Ma buseste plansul...

Ingerii lor ...
Nu, nu e o poveste inventata. Nu stiu ce inseamna tot ce mi s-a intamplat, dar prima mea zi a anului 2008 s-a terminat, in mare, foarte trist ... Singura bucurie au fost emailurile telespectatorilor. In seara asta, Luiza, Mihai, cel mic si familia lor macar au ce manca (SARMALEEEE!), cu ce se imbraca si pot dormi in lenjerie curata ... Am zis si le mai zic o data:"Dumnezeu sa le dea dupa sufletul lor" ... E o "vorba" auzita curand, de la un om, care pare a avea suflet mare ...

Ingerul meu ...
Poate voi nu credeti in ingeri, da' io, da. Acum multi ani, cam pe vremea asta, ma aflam, ratacita, printr-o padure ... Eram cu prietenul meu, mergeam sa o cautam pa mama lui, "disparuta", undeva pe langa Roman. Era o zapada de mai bine de 1 metru. Eram inghetati si dezorientati. Mergeam in nestire, in noapte, si parca drumul nu se mai termina... Deodata, in fata noastra, a aparut o femeie. Nu stiu de unde... Nu stiu cand ... Ne-a intrebat pe cine cautam; apoi ne-a aratat calea cea buna... Dupa care, a disparut brusc ... De atunci, io chiar cred in ingeri. In ingerii nostri ...


LA MULTI ANI! Si sa va dea Dumnezeu ingeri ... dupa suflet!

13 comentarii:

  1. Anonim1/1/08

    Cand am vazut reportajul am fost foarte impresionata, insa acum dupa ce am citit si insemnarea asta m-a bufnit pur si simplu plansul.
    Ai facut un lucru frumos si ar trebui sa fii mandra de tine :)
    La multi ani si fie ca ingerii sa fie in continuare langa tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, sunt mandra de ... ingerul meu
    :)
    Sigur, e acolo sus si ma supravegheaza de aproape.
    Multumesc din suflet si fie ca ingerii sa fie si alaturi de tine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim3/1/08

    Nu pot sa iti spun decit ca iti multumesc pentru reportaj si cele notate aici.M-ai facut sa-mi amintesc cit sunt de daruita si pentru cite lucruri trebuie sa multumesc.Un an minunat iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim3/1/08

    Eu am plans de doua ori si...nu-mi pare rau. Mare curaj ati avut, sunteti doi nebuni, si tu si Stoica, dar ...ce nebuni. Felicitari...pentru ambele, si material..si text. Uitasem de ceva vreme sa ma bucur de ceea ce am : sanatate si un acoperis, ce-si doresc cei doi. Si, cand te gandesti ca noi alergam zi de zi dupa tot felul de nimicuri....

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc si io. Din suflet.
    Hurdubaia

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim4/1/08

    Unde le gasesti, femeie? Brava tie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim4/1/08

    Recunosc ca nu am "frecventat" prea multe bloguri, dar acesta mi se pare tare "shugubatz", daca ar fi sa scriu in limba dulce a autoarei. Foarte frumos tot ceea ce am citit aici, impresionante gandurile despre tata, despre anii de scoala, despre personalitatea puternica, verticala si intr-o maiestuoasa formare a Cristinei H. Mult succes in continuare si scuze pentru aiurelile pe care le-am scris deunazi. Si inca ceva: am motivele mele sa-i indragesc pe moldoveni, ceea ce ma face sa ma simt si mai jenata pentru ca am suparat-o.

    RăspundețiȘtergere
  8. :)
    Francine, cum isi spune, e o doamna care m-a atacat un pic pe site-ul Realitatii, dar, care, intr-un final, s-a convins singura ca nu are dreptate. Uite asa imi fac prieteni noi.
    :)
    Multumesc pt apreshieri, doamna.
    Hurdis

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim7/1/08

    e pur si simplu cutremurator. si extraordinar de frumos in acelasi timp, sincere felicitari pentru material, dar mai ales pentru textul de pe blog. e beton.

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim12/1/08

    femeile astea, sensibile la maxim. altfel nu ma uitam nici eu, dar mi-a placut, te pricepi, ce sa mai zic. bravo.

    RăspundețiȘtergere

Mai scriu si pe Pandora

Despre mine

Fotografia mea
in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

Arhivă blog