”Voi, oameni sănătoşi, care umblaţi liber şi vă bucuraţi de viaţă, înduraţi-vă de noi, nefericiţii. Scrieţi despre noi la gazete, ca să ştie lumea că existăm. Măcar atît”. – 1928, Ion Alexie, bolnav de lepră
Cînd auzi cuvîntul lepră, ţi se face brusc groază. Fără să ştim cum se manifestă exact boala, avem tendinţa de a ne închipui că persoanele care suferă de lepră sunt nişte monştri fără chip... Greşit... Pînă să merg la singura leprozerie din România, ascunsă de ochii lumii între 2 dealuri, am crezut la fel. Că boala e contagioasă şi că oamenii arată cum numai în filme am mai văzut. La Tichileşti, însă, surpriza care mă aştepta era una de proporţii. Nu, oamenii de acolo nu arată ca nişte monştri... Mai mult, toţi au o viaţă a lor şi toţi îşi acceptă soarta cumplită lăsată de Dumnezeu...
"Cum să mai poţi uita că există? Cum să ţi se şteargă din memorie chipurile lor?" 1928, BRUNEA FOX, ziarist
Reportajul "Leproşi cu suflet împăcat" poate fi văzut aici.
nice reportaj. de ce nu faci un documentar? ca mai este loc. mi s/a parut ca erau mai multe de spus. sau nu?
RăspundețiȘtergere:) da, ar merge, dar tre' sa tratez cu sefii. si tre' sa mai si filmez, ca, din pacate, operatorul nu si-a dat nici o silinta ... :(
RăspundețiȘtergere