De azi mă fac a "dacului"...

În ultimul timp, am început să fug de unii oameni apropiaţi, care nu au principii asemănătoare cu ale mele. Pentru că, deşi sunt tolerantă pînă la Dumnezeu, am şi io limita mea şi ... cînd mi se pune pata, apoi mi se pune... Nu că aş fi eu vreo sfîntă, fără defecte, fără păsărele, fără toane, dar mă tot gîndesc că, dacă eu le suport pe ale unora (vorbesc de păsărele, de toane, de defecte), de ce să nu fie valabil şi invers ? Şi de ce unii oameni se supără chiar dacă doar ei sunt vinovaţi? P-asta n-o mai înţeleg şi m-am decis ca de azi înainte nici să nu-mi mai pese. Mai bine mai puţini şi buni, decît mulţi şi fără calitate. Crecă e şi foarte sănătos. Vorba unui ţînc, de vreo 5 ani, aflat în troleu şi certat de bunică-sa că se tot foieşte pe scaun:" Ia mai laţă-mă-n paţe, dagă! Ei, dăţia dacului..."