Blondele, liftul si manusile

Din ciclul “Si blondele sunt oameni” sau "Mi-s blonda si asta-mi ocupa tot timpu':

Joi, ora 9.15. Intru intr-o cladire din zona Unirii, pentru a ajunge la o intalnire cu PR-istii din ONG-uri. In hol, paza, pentru ca e un punct al Jandarmeriei.
Il intreb pe un jandarm daca sediul pe care il caut este la etajul 3, pentru ca nu mai tineam minte exact, si, desi obisnuiesc sa evit liftul pentru a urca pe scari, decid, totusi, sa il iau. Ii multumesc din mers jandarmului si intru in lift.

Si-apas butonul pentru etajul 3.
Nimic.
Mai apas o data.
Si nimic.

Ma uit dupa vreun buton care ar putea inchide usile liftului.
Iar nimic.

Ma mai uit o data, ma gandesc ca daca tot nu am reusit sa dorm toata noaptea, sa incerc, totusi, sa ma concentrez.
Evident, nimic.

Ba, ce dracu', imi zic, apoi, strig in gura mare, “nu va suparati, cum merge liftul asta?”, catre jandarmul care era dupa colt, deci, care NU ma vedea. Deloc.

Raspunsul magic a venit in 2 secunde: FARA MANUSI!

P.S. Nu m-am gandit nicio clipa ca acel lift ar putea fi defect, asa de blonda, pardon, de obosita eram. Si, da, intr-adevar, dupa ce mi-am scos manusile si am apasat din nou butonul ala nenorocit, daaa, liftul cu pricina a pornit... Am mai spus-o o data, o mai spun si acum: io, cand vreau sa-njur, injur! :))