Se întreabă azi EVZ. Aolio, dacă aţi şti de cîte ori nu m-am întrebat io asta, prin tramvai, prin piaţă, pe la şcoală sau pe la serviciu ... Nu vreau să aud de scuze legate de educaţie. Pentru mine e doar nesimţire, iar nesimţirea nu are nici o explicaţie (mai puţin cea cu pierderea cunoştinţei) ... Culmea e că am constatat, cu o mare tristeţe, că unora chiar le place mizeria în care stau. Şi au şi senzaţia că şi ceilalţi din jurul lor sunt la fel de mîndri. Bleah! A, odată, am fost şi io nesimţită. La modul că nu mai puteam să-mi suport un coleg. Şi ca o nesimţită ce mi-s, am aşteptat cu o răbdare de FIER ziua lui şi i-am cumpărat un săpun, un spray şi nu ştiu ce naiba mai era în trusa aia. Pe cuvînt că de atunci a început să se spele zilnic. Colegii mei au spus iniţial că nu-s întreagă la minte ...
8.8.07
No. 14, cu tot cu şantaj, e la mine
Azi am primit tricoul cu numărul 14 al FC Vaslui, de la Anghel, ce serveşte patria pe la "Jurnalul Naţional". Anghel mi-a zis că a fost al lu' Răducanu, pe cînd mai avea şi el zile bune prin "Uaslui City", pentru că, de cînd nu le mai are (zilele bune), nu mai poartă, cică, nici draqu' numărul ăsta. Ei, asta e, măcar aşa a putut ajunge la mine. Tricoul a fost furat, mă rog, luat cu forţa din magazia lu' FC Vaslui, de către un poliţai comunitar, care l-a donat apoi lui Anghel sau lu' frate-su', nu mai reţin io exact, deoarece, pentru că şi fiindcă-s cam blondă. Şi Anghel m-a "şantajat" într-o zi, spunîndu-mi că dacă îi ajut pe ai lui concetăţeni într-o problemă, îmi dă una bucata tricou de-a lu' FC al meu Vaslui. Ce nu ştie Anghel e că îl ajutam şi dacă nu mă "şantaja". Sîc! Doar că acum e prea tîrziu, tricoul e la mineeee!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Despre mine
- Hurdis
- in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.
Arhivă blog
De-ali meli
- 24 FUN
- 60 MINUTES
- Bibliotecă online
- BLOGUL JURNALISTILOR
- Catza şi Vencii punct Ro
- Ce muzică ascult
- Ceauşescu
- Cel mai iubit dintre pămînteni
- Che Guevara
- Cinemagia
- CNN
- Coldplay
- Cotidianul
- D'ale justiţiei
- Dave Matthews Band
- Deco
- Desene pe asfalt
- Despre Marin Preda
- DEX online
- Dicţionar en-ro/ro-en
- Family Guy
- Fidel Castro
- Forum de fotojurnalism
- HBO
- History Channel
- Hitler
- Hotnews
- List of alternative rock artists
- Liternet
- Michael Moore
- Moloko
- Monden. La zi.
- Napoleon Bonaparte
- New York Post
- NY Magazine
- Pentru gurmanzi ca mine
- Piata Presei LIVE
- Placebo
- Preferatii mei: ta-daaa:THE SIMPSONS
- Prin grădină
- Prin Vama Veche
- Programul TV la zi
- Psihologie
- Radio Guerrilla
- Realitatea FM
- Reporterii realitatii
- Reporterii Realităţii
- Reuters
- Revista presei despre presă
- Stalin
- Stiri locale
- Sunt de-ai mei, deci tin cu ei. FC Vaslui
- The internet movie database
- TV Comedies
- Vasluipunctnet
- Vorba lui Dobro: "Elegant, fată!"
- Vorbe de duh
- Şuie (şi) Paparude