De suflet

Si tristetea doare, nu-i asa ?

Mi s-a intamplat sa trec de cateva ori prin Copsa mica, in drum spre alta zari, dar numai noaptea.

Si intr-o buna zi, mi-am luat "jucariile" si m-am dus acolo. Si-am descoperit o mare, maaare tristete ...

Copsa mica e, intr-adevar, foarte mica. Si se traduce din maghiara sau germana (ca nu m-am lamurit inca) ca Poarta mica.
Are putin peste 5000 de locuitori. Cateva sute se afla undeva in Spania, unde si-au si facut o comunitate a lor.
300 muncesc la Sometra, fabrica care scoate pe "nas" pulberi de zinc, plumb, cadmiu si dioxid de sulf. Pana la o mie si ceva sunt oameni din localitatile invecinate, care fac naveta, zilnic, spre boala numita "saturnism", o boala profesionala.

Doctori nu sunt. Doar 3 de familie si 2 stomatologi, ce refuza sa faca de garda in Copsa. Desi ar lua aceiasi bani pe care ii iau pentru garzile pe care le fac in orasul cel mai apropiat: Medias.
Doctori, carora le tremura chilotii daca le pui intrebari sensibile ...

De fapt, aproape tuturor le este frica sa vorbeasca: fie pentru ca risca, zic ei, sa-si piarda locul de munca, fie pentru ca nu le (mai) pasa de situatia in care se afla si nu mai cred nici macar in puterea presei ...

Pacat. In felul asta se condamna singuri la boala lunga si sigura. Care duce, de cele mai multe ori, la cel mai mare dusman al omului: moartea ...

Totusi:
Am intalnit copii care joaca piese de teatru sub ochii vicleni ai Sometrei.
Femei care planteaza flori.
Oameni care danseaza de zori la petreceri.
Elevi care citesc stiri la radioul scolii.
Mame care nu mai stiu cum sa-si socoteasca banii, in asa fel sa le ajunga pana luna viitoare.
Barbati care cumparau flori pt doamnele lor: era 8 martie.
Tineri care fac gratar in fata blocului.

Se spune ca oamenii din Copsa mica traiesc, in medie, cu 9 ani mai putin decat ceilalti romani ...