De 1 decembrie, am cunoscut un roman celebru

Damian Draghici. Recunosc: nu stiam mare lucru despre el, pana sa-mi spuna singur povestea vietii lui.
Dar mai recunosc ceva: m-au impresionat naturaletea, modestia, curajul, amabilitatea si optimismul lui.
M-a lasat cu gura cascata cand mi-a povestit cum a fugit el din tara: a luat decizia intr-o zi cand si-a dat seama ca nu o sa aiba niciodata un viitor in Romania - credea ca daca mai ramane aici, in 5 ani va muri. Era cu cateva luni inainte de Revolutie si avea 19 ani. In aceeasi zi, le-a spus alor lui ca merge la repetitii si dus a fost, pana a ajuns in Grecia. A luat trenul pana la Timisoara, apoi a mers pe jos.
Pentru el nu exista situatii fara rezolvare si nici visuri care sa nu se indeplineasca.
Vorbeam de modestie: nu mi-a spus nimic despre faptul ca a compus muzica filmului "Piratii din Caraibe 3" si abia a amintit de premiul Grammy, pe care l-a primit in 2006. Si, spre deosebire de multi altii, spune in gura mare ca e tigan si e mandru de asta. Bravo lui!