DESTINE CUTREMURATE

A fost odata ca niciodata... A fost odata, o tentativa de oras. Cu 2 blocuri si vreo cateva sute de bordeie. Acum are mii de apartamente si cateva bordeie.


Cutremurul din 4 martie 77 a prins crema comunista a orasului in Casa de Cultura, unde tocmai se numarau voturile pentru alegerea noului primar, pe atunci, to'arshu' prim-secretar. Chiar inainte de a fi ales, noul prim-secretar a luat "atitudine" de PCR-ist cu diploma: a blocat usile cladirii, temandu-se ca vor pleca to'ar'shii mai repede decat ar trebui ... Se stie: disclipina era "calitatea" nr 1, in comunism. Si nu era de gluma cu asta ...

Cand a inceput sa vuiasca sala, to'arshilor li s-a facut frica. Cand s-a daramat peretele de langa prezidiu, to'arshilor le-a inghetat sangele in vene. Un to'arash batran, cu experienta anului '40, a inceput sa urle: "Cutremuuuur"... Si cei 300 de to'arashi s-au bulucit spre iesiri. Nici ei nu-si mai amintesc cum si cand au deschis usile cu forta fricii. Calcandu-se in picioare, to'arashii au reusit sa iasa din Casa de cultura. O femeie de 30 de ani, gravida in cateva saptamani, a lesinat si doar destinul a decis sa mai traiasca. Pana s-o calce toti in picioare, a fost luata pe sus de un militian si dusa departe de lumea dezlantuita ... A doua zi, insa, a pierdut copilul ...

Tot a doua zi, to'arshu' prim-secretar a sunat la centru:" Orasul a fost distrus in proportie de 80%...", anunta acesta. O minciuna sfruntata ... Nu fusese afectat mai mult de 5% ... Iar cand to'arshul cel mai iubit dintre to'ar'shi a anuntat ca vine in oras urgent, pentru a vedea cu ochii sai dezastrul naturii, to'ar'shul prim-secretar a inlemnit. Facuse o greseala, iar el a realizat-o abia atunci, pe ziua ...

Pana sa vina to'ar'shu' Ceausescu, casele micutului oras fusesera rase, in ritm pioneresc, de excavatoare ...
Intre timp, s-a facut si bilantul mortilor: 4, dintre care 2 nu erau din oras, ci doar in tranzit...
Cand a ajuns to'ar'shu', era exact cum fusese informat: asa ca a dat ordin sa fie reconstruit totul, casele sa fie inlocuite cu simbolul socialist: blocurile si, mai mult, numarul acestora sa fie mai mare: industrializarea orasului va aduce cu siguranta mai multi muncitori in zona.

6 ani au trecut pana cand Ceausescu a zis: STOP! O parte dintre blocuri au ramas in stadiul de "schelet" si pe acestea au aparut panouri imense cu: TRAIASCA PCR! TRAIASCA CEAUSESCU! Macaralele si buldozerele fusesera pitite. Toti securistii erau impanziti in multime. Ca si prima data, Ceausescu a venit, a "vazut", a oprit marile realizari marete, pentru ca punga cu bani ajunsese la fund si dus a fost. De atunci, prea "iubitul" nu a mai lasat urma de picior in oras ...
8 blocuri au ramas ca dupa cutremur. Si asa au sunt si in zilele noastre. In 2000, un copil a murit, cazand de pe schele ...

E un oras mort, cu oameni tristi, fara suflu, cu magazine inchise, fara un restaurant unde sa poti manca; nici macar covrigi nu gasesti aici. Ce cinematograf, ce Casa de cultura, ce scoala de elita?

In '77, avea 16.000 de locuitori. La Revolutie, 20 si ceva de mii. Acum, ZIMNICEA, din judetul Teleorman, are tot 16.000 ...


PS: Ce s-a intamplat cu prim-secretarul care a dat ordin sa fie ras orasul Zimnicea? S-a dus dupa Ceausescu, ce sa faca si el ...

Jurnaliştii italieni s-au calmat

Nu tu ţigani, nu tu violuri, nu tu crime ...
Acum o săptămână, la Realitatea TV, a fost o emisiune cu jurnaliştii italieni. Pe mine nu m-au impresionat, nu am înţeles dacă au o problema reală cu românii-ţiganii sau nu. Nu m-au impresionat nici reportajele lor despre România sau despre romi, în afară de o urmărire din maşină sau o înregistrare cu camera ascunsă prin aeroport, nu am remarcat nimic care să-mi fi rămas în minte. Înţeleg doar că au fost ei încântaţi de un reportaj de-al meu din Italia când am umblat îmbrăcată în ţigancă şi am fost şi prin taberele de romi. Mai bine m-ar chema în Italia, că tot mi-a plăcut la nebunie Roma, să le fac şi lor nişte reportaje şi să termin şi de vizitat ce n-am apucat să vizitez :))

Am întâlnit şi romi deştepţi

Şi romi cinstiţi. Şi bogaţi, şi săraci. Ştiu că şi romii sunt români, dar am preferat să fac această diferenţă, ca să se înţeleagă despre ce e vorba.
Am cunoscut ong-işti, profesori, doctori, profesori, politicieni, ziarişti şi lista poate continua. Adică nu toţi trăiesc din sau în gunoaie şi nu toţi fură, violează sau omoară.

Viaţa privată a preşedintelui

Sâmbătă seara. Predeal. Restaurantul Rozmarin. Muzică populară. Mâncare bună. Voie (şi mai) bună.

La un moment dat, intră o domniţă. Mă gândesc: ce seamănă fata asta cu Elena Băsescu! Imediat, intră o alta. De data asta, chiar era Maria Băsescu, nu putea şi ea să semene cu ... ea. Evident, apare şi preşedintele. Se duc la o masă, se aşază şi, până să dea comanda, vreo 15 ziarişti de la masa noastră s-au dus buluc peste ei. Doar pentru a-l saluta. Când a realizat că nu e nici un pericol - nici o cameră video prin preajmă, nici un ziarist care să-l întrebe pe unde a fost sau ce părere are despre evenimentele din Italia - preşedintele s-a relaxat. Întâi, a dansat cu doamna Băsescu. Apoi, a intrat în hora ziariştilor. Cu tot cu prima doamnă, cu tot cu Elena. (Apropo, în realitate, Elena e mai drăguţă decât în unele poze).

Apoi, fiecare şi-a văzut de treburile lui. Ziariştii şi-au continuat între ei discuţiile începute înainte de a apărea preşedintele, familia Băsescu şi-a terminat vinul comandat şi a plecat unde trebuia să plece.

Am fost surprinsă să constat că peste 20 de jurnalişti (câţi eram acolo) au ştiut, fără să vorbească unii cu alţii, să îi respecte viaţa privată a preşedintelui.

Concluzia: Şi jurnaliştii sunt oameni, deşi mulţi (şi pun pariu că mai ales preşedintele) ar jura că nu ...

(P.S. Acum vreun an şi ceva, am refăcut traseul vieţii preşedintelui, de când era copil până a ajuns preşedinte. I-am cunoscut o parte din familie, foşti colegi de generală, liceu şi facultate, foste prietene, foşti profesori, foşti colegi de "marinărie", etc... Intr-o zi, poate-o sa si scriu despre asta. Ori poate nu :)

Presa din Italia şi-a pierdut "ouăle" printre manipulările politicienilor

Suferă presa italiană de criza (de după) Mailat, de criză economică sau de criza de imagine a politicienilor care parcă abia aşteaptă ca un român să comită o infracţiune gravă?
Nu, nu ţin cu infractorii, fie ei de etnie romă ori nu. Pur şi simplu încerc să găsesc o logică pentru tot ce s-a întâmplat până acum. Când am fost în Italia, în toamnă, am constatat pe pielea mea că italienii nici măcar nu se uită urât la romii noştri. Pur şi simplu îi ignoră şi îi tolerează pentru că nu au încotro. Iar dacă presa de acolo, manipulată de politicieni, nu s-ar fi ambalat atât de mult, io pot pune pariu că nu s-ar fi ajuns la revoltele de stradă, anunţate de câteva zile încoace.

* în acest context, cuvântul "ouă" se referă la ... "personalitate"

Cadou de ziua mea - concertul Madonnei de la Bucureşti

Madonna va canta la Bucureşti, pe 26 august, în cadrul turneului mondial "Sticky & Sweet Tour", într-un spectacol sponsorizat oficial de Vodafone Romania, promovat de Live Nation şi organizat de Emagic în Parcul Izvor.

Invitat special: Paul Oakenfold.

Asta înseamnă că ora 00.00 a zilei de 27 august mă va prinde, teoretic, la concertul Madonnei şi nu pe alte meleaguri, aşa cum imi făcusem planul ...

Proştii cu funcţii să stea la rând, vă rog ...

Pentru că:
sunt atât de mulţi proşti cu funcţii, încât cred k ar trebui să se dea cartele special făcute pentru proşti, k pe timpul lui Ceauşescu (evident, alt prost mare în stat). Sau, mai bine ar fi k proştii cu funcţii să-şi înnoade punga de cu seara pe ţeava magazinului pentru proşti, unde se vinde, evident, în prostie, prostia.

E mai bine

Să devii erou naţional după o moarte prematură?
Sau să trăieşti până la adânci bătrâneţi în anonimat?

Dumnezeu în ce zodie o fi?

De ne face uneori să îl urâm până la moarte?

Nu pot fi salvatoarea acestei planete

Nu pot salva vieţi, nu pot salva oameni nevinovaţi din închisoare, nu pot opri războaie, nu pot ajuta oamenii săraci. Nu pot schimba lumea în bine.

Dacă aş putea, aş face-o, însă eu sunt mult prea mică pentru o lumea atât de mare ...