As fi fost sau nu colaborator al Securitatii daca mai eram si acum in comunism?

Ma tot gandesc la asta. Si incercand sa gasesc raspunsul, am ajuns la concluzia ca daca as fi fost maritata - cu vreo 3-4 copii, cu vreun barbat care sa-mi fi mancat deja ficatii, cu un job de laboranta ori de profesoara prin Vaslui - as fi dat cu subsemnata, de frica sa nu i se intample ceva familiei.

Daca, insa, eram nemaritata si la fel de revolutionara ca acum, sigur as fi fost ori la puscarie ori fugita din tara...

Prefer, insa, sa aleg a doua varianta, cu tot cu cele 3 cuvinte din final...

Hmmm

Nu ştiu cum se face, dar de câte ori mi-s io de serviciu, în special în weekend, au loc tot felul de tragedii. Cad avioane, mor oameni în accidente rutiere, se împuşcă unii pe alţii ...

De ce e meseria mea. Inutilă.

Meserii inutile: ziarist
de Lelia MUNTEANU, Gândul

În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.


P.S. L-am postat pe tot, pentru că blogspotul îmi refuză linkul spre articol.

Bucureşti, 16 iunie, ora 14, peste 30 de grade ...

... vatmanul unui tramvai a dat, cică din greşeală, drumul la căldură ... Şi aşa a mers de la Casa Presei până în Crângaşi, deşi urla toată lumea la el. Mai departe, nu ştiu ce s-a întâmplat, mă întreb şi acum, dacă o mai fi în viaţă omul...

Vama Veche va avea pistă pt biciclete, terase la mare, canalizare şi zonă centrală

Din 2 mai până la punctul de trecere în Bulgaria (inclusiv în Vama Veche), va exista o pistă pt biciclete, construită pe drumul paralel cu marea. Drumul va fi astfel asfaltat şi va fi doar pt pietoni şi biciclete, nu şi pt maşini, ca până acum.

Vama Veche va avea şi un fel de zonă centrală.

Aproape de mare vor fi miniterase.

Vama Veche va avea şi canalizare. Proiectul a costat 6 milioane de euro.

Gulaş, Expirat şi Bavaria au dispărut, pt că ar fi fost construite ilegal.

Expirat va reveni, dar în formă legală.

Şony şi Stuful (Ovidiu) rămân ca şi până acum, pt că sunt legale. Toate celelalte caşcarabete construite ilegal au dispărut, la rândul lor, şi ele.

Humanitasul va primi un alt spaţiu.

Clădirile care se vor construi nu vor putea fi mai mari de P+1.

>

DESTINE CUTREMURATE

A fost odata ca niciodata... A fost odata, o tentativa de oras. Cu 2 blocuri si vreo cateva sute de bordeie. Acum are mii de apartamente si cateva bordeie.


Cutremurul din 4 martie 77 a prins crema comunista a orasului in Casa de Cultura, unde tocmai se numarau voturile pentru alegerea noului primar, pe atunci, to'arshu' prim-secretar. Chiar inainte de a fi ales, noul prim-secretar a luat "atitudine" de PCR-ist cu diploma: a blocat usile cladirii, temandu-se ca vor pleca to'ar'shii mai repede decat ar trebui ... Se stie: disclipina era "calitatea" nr 1, in comunism. Si nu era de gluma cu asta ...

Cand a inceput sa vuiasca sala, to'arshilor li s-a facut frica. Cand s-a daramat peretele de langa prezidiu, to'arshilor le-a inghetat sangele in vene. Un to'arash batran, cu experienta anului '40, a inceput sa urle: "Cutremuuuur"... Si cei 300 de to'arashi s-au bulucit spre iesiri. Nici ei nu-si mai amintesc cum si cand au deschis usile cu forta fricii. Calcandu-se in picioare, to'arashii au reusit sa iasa din Casa de cultura. O femeie de 30 de ani, gravida in cateva saptamani, a lesinat si doar destinul a decis sa mai traiasca. Pana s-o calce toti in picioare, a fost luata pe sus de un militian si dusa departe de lumea dezlantuita ... A doua zi, insa, a pierdut copilul ...

Tot a doua zi, to'arshu' prim-secretar a sunat la centru:" Orasul a fost distrus in proportie de 80%...", anunta acesta. O minciuna sfruntata ... Nu fusese afectat mai mult de 5% ... Iar cand to'arshul cel mai iubit dintre to'ar'shi a anuntat ca vine in oras urgent, pentru a vedea cu ochii sai dezastrul naturii, to'ar'shul prim-secretar a inlemnit. Facuse o greseala, iar el a realizat-o abia atunci, pe ziua ...

Pana sa vina to'ar'shu' Ceausescu, casele micutului oras fusesera rase, in ritm pioneresc, de excavatoare ...
Intre timp, s-a facut si bilantul mortilor: 4, dintre care 2 nu erau din oras, ci doar in tranzit...
Cand a ajuns to'ar'shu', era exact cum fusese informat: asa ca a dat ordin sa fie reconstruit totul, casele sa fie inlocuite cu simbolul socialist: blocurile si, mai mult, numarul acestora sa fie mai mare: industrializarea orasului va aduce cu siguranta mai multi muncitori in zona.

6 ani au trecut pana cand Ceausescu a zis: STOP! O parte dintre blocuri au ramas in stadiul de "schelet" si pe acestea au aparut panouri imense cu: TRAIASCA PCR! TRAIASCA CEAUSESCU! Macaralele si buldozerele fusesera pitite. Toti securistii erau impanziti in multime. Ca si prima data, Ceausescu a venit, a "vazut", a oprit marile realizari marete, pentru ca punga cu bani ajunsese la fund si dus a fost. De atunci, prea "iubitul" nu a mai lasat urma de picior in oras ...
8 blocuri au ramas ca dupa cutremur. Si asa au sunt si in zilele noastre. In 2000, un copil a murit, cazand de pe schele ...

E un oras mort, cu oameni tristi, fara suflu, cu magazine inchise, fara un restaurant unde sa poti manca; nici macar covrigi nu gasesti aici. Ce cinematograf, ce Casa de cultura, ce scoala de elita?

In '77, avea 16.000 de locuitori. La Revolutie, 20 si ceva de mii. Acum, ZIMNICEA, din judetul Teleorman, are tot 16.000 ...


PS: Ce s-a intamplat cu prim-secretarul care a dat ordin sa fie ras orasul Zimnicea? S-a dus dupa Ceausescu, ce sa faca si el ...

Jurnaliştii italieni s-au calmat

Nu tu ţigani, nu tu violuri, nu tu crime ...
Acum o săptămână, la Realitatea TV, a fost o emisiune cu jurnaliştii italieni. Pe mine nu m-au impresionat, nu am înţeles dacă au o problema reală cu românii-ţiganii sau nu. Nu m-au impresionat nici reportajele lor despre România sau despre romi, în afară de o urmărire din maşină sau o înregistrare cu camera ascunsă prin aeroport, nu am remarcat nimic care să-mi fi rămas în minte. Înţeleg doar că au fost ei încântaţi de un reportaj de-al meu din Italia când am umblat îmbrăcată în ţigancă şi am fost şi prin taberele de romi. Mai bine m-ar chema în Italia, că tot mi-a plăcut la nebunie Roma, să le fac şi lor nişte reportaje şi să termin şi de vizitat ce n-am apucat să vizitez :))

Am întâlnit şi romi deştepţi

Şi romi cinstiţi. Şi bogaţi, şi săraci. Ştiu că şi romii sunt români, dar am preferat să fac această diferenţă, ca să se înţeleagă despre ce e vorba.
Am cunoscut ong-işti, profesori, doctori, profesori, politicieni, ziarişti şi lista poate continua. Adică nu toţi trăiesc din sau în gunoaie şi nu toţi fură, violează sau omoară.

Viaţa privată a preşedintelui

Sâmbătă seara. Predeal. Restaurantul Rozmarin. Muzică populară. Mâncare bună. Voie (şi mai) bună.

La un moment dat, intră o domniţă. Mă gândesc: ce seamănă fata asta cu Elena Băsescu! Imediat, intră o alta. De data asta, chiar era Maria Băsescu, nu putea şi ea să semene cu ... ea. Evident, apare şi preşedintele. Se duc la o masă, se aşază şi, până să dea comanda, vreo 15 ziarişti de la masa noastră s-au dus buluc peste ei. Doar pentru a-l saluta. Când a realizat că nu e nici un pericol - nici o cameră video prin preajmă, nici un ziarist care să-l întrebe pe unde a fost sau ce părere are despre evenimentele din Italia - preşedintele s-a relaxat. Întâi, a dansat cu doamna Băsescu. Apoi, a intrat în hora ziariştilor. Cu tot cu prima doamnă, cu tot cu Elena. (Apropo, în realitate, Elena e mai drăguţă decât în unele poze).

Apoi, fiecare şi-a văzut de treburile lui. Ziariştii şi-au continuat între ei discuţiile începute înainte de a apărea preşedintele, familia Băsescu şi-a terminat vinul comandat şi a plecat unde trebuia să plece.

Am fost surprinsă să constat că peste 20 de jurnalişti (câţi eram acolo) au ştiut, fără să vorbească unii cu alţii, să îi respecte viaţa privată a preşedintelui.

Concluzia: Şi jurnaliştii sunt oameni, deşi mulţi (şi pun pariu că mai ales preşedintele) ar jura că nu ...

(P.S. Acum vreun an şi ceva, am refăcut traseul vieţii preşedintelui, de când era copil până a ajuns preşedinte. I-am cunoscut o parte din familie, foşti colegi de generală, liceu şi facultate, foste prietene, foşti profesori, foşti colegi de "marinărie", etc... Intr-o zi, poate-o sa si scriu despre asta. Ori poate nu :)

Presa din Italia şi-a pierdut "ouăle" printre manipulările politicienilor

Suferă presa italiană de criza (de după) Mailat, de criză economică sau de criza de imagine a politicienilor care parcă abia aşteaptă ca un român să comită o infracţiune gravă?
Nu, nu ţin cu infractorii, fie ei de etnie romă ori nu. Pur şi simplu încerc să găsesc o logică pentru tot ce s-a întâmplat până acum. Când am fost în Italia, în toamnă, am constatat pe pielea mea că italienii nici măcar nu se uită urât la romii noştri. Pur şi simplu îi ignoră şi îi tolerează pentru că nu au încotro. Iar dacă presa de acolo, manipulată de politicieni, nu s-ar fi ambalat atât de mult, io pot pune pariu că nu s-ar fi ajuns la revoltele de stradă, anunţate de câteva zile încoace.

* în acest context, cuvântul "ouă" se referă la ... "personalitate"