Dinamo-Vaslui: 0-2

O, ce veste mi-nu-na-tă:"Soldaţeii" lui Dorinel Munteanu au executat cu sînge rece legiunea "spartanilor" din bulevardul Stefan cel Mare. După o primă perioadă în care Dinamo a avut mai multe spaţii şi o ocazie uriaşă (ratata de Zicu...), FC Vaslui a dat lovitura - fostul dinamovist Balace a deschis scorul ('47), iar Gheorghiu l-a majorat trei minute mai tîrziu. Din acel moment, Dinamo nu şi-a mai revenit... Hotnews
Bravo, soldaţeii mei!

Life or something like it

Deşi par o antisocială în ochii multora, în special la prima vedere (că după ce apuc să-mi dau seama cît de cît cu cine am de-a face ori rămîn la fel de antisocială ori îmi revin la starea mea naturală), tre' sa recunosc că n-am deloc astfel de probleme cu taximetriştii. Cum mă urc în taxi, cum încep să vorbească. Pînă cobor din maşină. Cele mai multe discuţii sunt despre Bucureşti, evident, şi despre nenorociţii care conduc ţara asta de fraieri. Aseară, de fapt, azi-noapte, pe la 3, cînd mă întorceam acasă, am dat de un tînăr (taximetrist), vorbăreţ (normal), care, după ce l-a înjurat pe Videanu şi mi-a explicat el cum a lucrat la o mare firmă de construcţii şi mai ales cum se cîştigă licitaţiile pentru străzi, mi-a zis: "de ce s-or lăcomi, d-le, oamenii ăştia, că tot în mormînt ajung, la fel ca şi noi. Chiar dacă trăiesc numai în lux. Şi de ce au, de ce nu le mai ajunge! Şi noi am vrea vile, bani cu găleata şi alte alea, dar chiar dacă aştia mari se îngroapă în costume Armani, tot viermii îi mănîncă şi pe ei." A spus-o atît de natural, încît mi se făcuse pielea de găină. Că omu' ăla chiar avea (mare) dreptate!
Azi, uitînd complet de povestea de aseară, m-am uitat şi la "Life or something like it". După ce am văzut filmul, că tot îl amîn de ceva vreme, mi-au venit în cap iar vorbele taximetristului ... Brrr! Sper că nu-i vreun semn, păcatele mele ...

O jurnalistă britanică a fost ciupită de fund în timpul unei intervenţii în direct

"Politia din Marea Britanie se afla pe urmele unui barbat care a agresat o jurnalista de la postul Channel 4 in timp ce aceasta se afla in direct. Filmuletul a ajuns si pe YouTube si a fost vizionat de aproape 400.000 de utilizatori, relateaza AFP.
Scena s-a petrecut in Oxford, unde Sue Turton avea o interventie in cadrul jurnalului de stiri dintr-o zona afectata de inundatii. Imaginile arata cum un trecator se apropie de jurnalista si o ciupeste de fund, inainte de a se indeparta.
Imperturbabila, Sue Turton isi continua discursul. Ea nu a depus plangere impotriva agresorului, insa politistii s-au autosesizat si il cauta pe individ pentru a-l amenda.
Oamenii legii au primit o copie dupa caseta si spun ca in scurt timpvor pune mana pe barbat. Desi a marturist ca incidentul i s-a parut umilitor, jurnalista britanica nu are niciun fel de pretentie de la agresor. Ea vrea doar ca acesta sa fie pedepsit pentru a da un exemplu".

Tot discutînd cu diverşi amici despre acest subiect comico-tragic (mă rog, cu exagerarea tipic feminină de rigoare), m-au întrebat ce aş fi făcut io. După cum bine mă cunosc, într-o astfel de situaţie, (cu care m-am şi confruntat, de altfel, dar nu în timpul profesiunii), m-aş fi întors, i-aş fi dat un microfon lu ăla fix în căpăţănă şi apoi aş fi continuat, zîmbind, relatarea ... După care, cel mai probabil, ar fi trebuit să-mi caut şi un nou job. Pe la salubrizare, poate ... :) Ca să puteţi înţelege posibila mea reacţie, vă dau fix 2 bucăţi de exemplu (plus încă unul supliment). O dată, m-a ciupit unul de fund, în tramvai, eram chiar pe scări, abia urcase nesimţitu' şi se plictisea, iar io, în momentul în care vatmanul se pregătea să închidă uşile, l-am împins jos şi n-a mai avut cînd să urce (după care i-am zîmbit, adică rînjit, elegant). Iar a doua oară, l-am bătut pe altul cu o mătură lungă, pe vremea cînd eram în liceu, în vacanţă şi lucram la terasa unei rude.
A treia oară (s-a întîmplat recent), însă, n-am mai avut timp să reacţionez, eram în mijlocul străzii, lîngă Casa Presei şi pînă să mă întorc spre dobitoc, ăla era deja pe trotuarul din faţă ...
Deci, şefu', vezi de ce fug io de direct? :))

Dr. Sinescu, acuzat de culpă medicală în cazul Teoctist

"Fundaţia Sarmisegetuza cere o anchetă care să stabilească cauzele ce au dus la decesul lui Teoctist, în conditiile în care medicul personal al Preafericitului i-a recomandat să amîne operaţia şi să se opereze, apoi, în Germania". Deşi nu mă pasionează acest subiect, nu înţeleg un singur lucru. Omul ăsta, Patriarhul Teoctist, avea 92 de ani. Cît, Doamne iartă-mă într-o zi de doliu naţional, ar fi trebuit să trăiască? Vreo mie de ani? Mă uit la tv şi văd cum se îmbulzesc credincioşii ... probabil îl scot din biserică, că nu-s foarte atentă, mai fac şi alte treburi în acelaşi timp şi ascult şi muzică, na! Unul (adică una bucată credincios) a rămas fără un pantof ... Da, ştiu, n-am cum să înţeleg, pentru că nu-s dusă prea des la biserică. Deşi cred în Dumnezeu, în felul meu...

Pînă la urmă, acuzaţia a rămas doar la stadiul de acuzaţie. Cum era şi de aşteptat ...

Unde aş vrea să fiu io în concediu ?

E leapşa dată de Lovin. Păi mi-ar plăcea să fiu la New York ... Vreo lună măcar ... Sau de tot. Dobre? Ştefănescu? Leca?

Despre Roşia Montană ...

Consiliul Judeţean Alba a emis, cică, un nou certificat de urbanism pentru Roşia Montană, la doar cîteva zile după ce Tribunalul Cluj a suspendat certificatul anterior ... Un anonim imi tot scrie pe blog, dar n-am chef de el, că de ce nu discut despre cît de tari sunt ăia de la Gold (nu chiar cu aceste cuvinte, dar pe acolo bate) ... A citit şi transcriptul reportajului (deci e interesat bine de subiect - oare ia si bani de la Gold?) şi i s-a părut că n-am fost obiectivă. Crecă a citit alt script. Nu-mi amintesc să fi înclinat balanţa, am dat ce zic unii şi ce zic alţii. Aşa că, repet - "domnule oricumvarchema" - ignoraţi acest blog, ce tot vă strofocaţi atît? Primiţi salariu pentru asta? Mi-a plăcut că a fost amabil, mi-a zis doamna Hurdis... :)) Şi nu pricepe de ce io, ca om, am o opinie despre ce se întîmplă la Roşia. Uite d-aia. Că acasă-s io, nu jurnalistu' din mine.

Pe de altă parte, Goldul anunţa ieri că face recurs la decizia Tribunalului Alba. La ce-i mai trebe, dacă tot s-a mai dat un certificat? N-are ce face cu banii? Să-i dea, d-le, la săraci... Cineva a postat la comentariile de pe Hotnews un mesaj, în care spune că Goldul n-are bani de investiţii... O fi ştiind omu' ceva...

P.S. Camil, nu era vorba despre tine. Ci despre un alt personaj. E vorba despre o Paula, cică, care acum nu se mai numeşte Adrian Dascălu. Care are nişte pretenţii nejustificate de la mine, dar ea/el nu e în stare să-şi dea numele. Salutări tuturor! Sincere! A, să nu uit. N-am luat în viaţa mea bani sau altceva de la nimeni şi nici n-o să se întîmple asta vreodată. Şi aş fi avut numeroase ocazii, credeţi-mă ...

Şi tot P.S. Pentru Paula. E ultima dată cînd mai răspund tentativelor tale de provocări. Poţi să te duci şi la patronii televiziunii, să mă pîrăşti că-s cum crezi tu. Chiar mi se rupe. Dacă tot nu ai un simţ al opririi şi ţi se pare că ameninţările mă vor da pe spate... Vrei şi nume de şefi şi adrese de mail? Oricum n-am înţeles ce vrei de la mine, pînă la urmă şi sinceră să fiu, acum nici nu mă mai interesează. O zi bună în continuare.

Ea e Maya Cristiana. Cu tot cu gropiţă...

Şi-am fost şi la Simpsoni

Deşi filmul nu are un scenariu grozav - se putea şi mai bine -, au fost cîteva secvenţe haioase. Homer şi-a păstrat nepăsarea faţă de tot ce se întîmplă în jurul lui, fetele au rămas la fel de responsabile, cu tot cu aia mică, care-şi molfăie non-stop suzeta, iar Bart, micul sadic, umblă în pielea goală, pe skateboard, prin Springfield. Mai multe nu spui ...

O zi printre leproşi

”Voi, oameni sănătoşi, care umblaţi liber şi vă bucuraţi de viaţă, înduraţi-vă de noi, nefericiţii. Scrieţi despre noi la gazete, ca să ştie lumea că existăm. Măcar atît”. – 1928, Ion Alexie, bolnav de lepră

Cînd auzi cuvîntul lepră, ţi se face brusc groază. Fără să ştim cum se manifestă exact boala, avem tendinţa de a ne închipui că persoanele care suferă de lepră sunt nişte monştri fără chip... Greşit... Pînă să merg la singura leprozerie din România, ascunsă de ochii lumii între 2 dealuri, am crezut la fel. Că boala e contagioasă şi că oamenii arată cum numai în filme am mai văzut. La Tichileşti, însă, surpriza care mă aştepta era una de proporţii. Nu, oamenii de acolo nu arată ca nişte monştri... Mai mult, toţi au o viaţă a lor şi toţi îşi acceptă soarta cumplită lăsată de Dumnezeu...

"Cum să mai poţi uita că există? Cum să ţi se şteargă din memorie chipurile lor?" 1928, BRUNEA FOX, ziarist

Reportajul "Leproşi cu suflet împăcat" poate fi văzut aici.

De aseară-s mătuşică ...

... Şi năşică. E leoaică, o cheamă Maya Cristiana, are 3,4 kg, e pletoasă şi cu gropiţă-n bărbie... Şi cît a născut soră-mea, eu am plîns pentru tot familionul, pentru că îmi aminteam cum o mai băteam cînd eram mici ... Şi mă întrebam cînd, Doamne iartă-mă, "trecut-au atîţia ani" ...