22.7.07

La Roşia Montană pare să iasă soarele

ONG-ul Alburnus Maior mi-a trimis un comunicat de presă prin care anunţă că Tribunalul Cluj a admis o cerere de suspendare a certificatului de urbanism al Roşia Montană Gold Corporation, firma deţinută de compania canadiană Gabriel Resources.
Decizia implică - (WOW) - stoparea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Hotărîrea tribunalului are efect imediat, suspendîndu-se astfel toate procedurile de autorizare care au la bază certificatul de urbanism. Adică Gabriel Resources pare să cam piardă Roşia Montană... Să vedem ce zice şi Curtea de Apel. Că doar e vorba de mult, mult aur, ce poate să-i aducă mulţi, mulţi bani...
P.S. Oficial, Timiş nu mai apare în firmă. Că văz că mişună duşmanii pe aici. Aşa că îi salut.

Leproşi plini de viaţă şi scopul nostru de a ne plînge mereu, fără sens...

Conform planurilor, astăzi ar trebui să fac scriptul pentru "Ultima leprozerie". Din Tichileşti. Deşi se ştie că ar fi unicul spital din Europa unde mai există leproşi - pentru că în alte ţări, aceştia stau acasă la ei - directorul spitalului spune că sunt mai multe spitale decît ne putem închipui noi. Nu-mi permit să-l contrazic, o şti el mai bine... Am plecat cu inima strînsă acolo şi am aflat, după ce ne-am chinuit un pic, că există două Tichileşti. O localitate în Brăila şi o vale în Tulcea. Adică Tichileştiul-spital nu e o localitate, ci se numeşte aşa după valea în care a fost construit. Şi face parte din localitatea Isaccea. După ce am ieşit de acolo, am fost mută ceva vreme, de bietul meu coleg operator s-a dus singur să tragă ilustraţia. Eu nu mai eram în stare să gîndesc. Şi, curios, deşi erau peste 40 de grade, eu nu m-am topit de cald, ci doar mi-a fost sete rău de tot. Îmi trecuseră toate, după ce văzusem oameni orbi, fără mîini şi fără picioare. Şi unii dintre ei chiar plini de viaţă, de te întrebi cum naiba se pot obişnui ei cu destinul lor groaznic şi de ce nu putem şi noi să nu ne mai plîngem mereu de lucrurile mărunte de care ne tot lovim. Cît stai acolo, îi ziceam şefului meu care m-a întrebat cum a fost, îţi dai seama că toate durerile noastre fizice şi psihice nu există de fapt. Şi că ne place sau ne-am obişnuit să ne victimizăm. Pentru că altfel nu ne bagă în seamă cei din jur. (Că la 5 minute după ce i-am zis asta şefului m-am enervat pentru un lucru mărunt de care tocmai ziceam, nu mai contează... )
Aşa că acum o să beau cafeaua, în timp ce mă sufoc de cald, şi o să încerc să mă apuc de un exerciţiu foarte greu de duminică. Să gîndesc scriptul despre leproşi ... Să o descriu pe mama Ioana, o femeie de peste 70 de ani, haioasă rău, care mi-a povestit cum s-a îndrăgostit de un lepros, Călin, pacient tot al leprozeriei unde locuia şi ea. În acelaşi timp, Ioanei îi dădea tîrcoale un alt tînăr, care a vrut sp o răpească de la biserica ... din curte. Şi cum, după ce a rămas însărcinată cu Domnica, Călin a orbit şi de atunci nu l-a mai putut iubi. Sau pe nea Costică, care are mai bine de 80 de ani, care zice că mama mare i-a spus odată că are în cap 4 vîrtejuri şi că asta înseamnă că va avea 4 neveste. Pînă acum, a avut doar 3 şi parcă o mai aşteaptă şi pe a patra. În afară de femei, i-a plăcut şi rachiul. Moş Costică rîde cu poftă la fel ca mama Ioana şi ascultă toate ştirile la radio. Cînd l-am întrebat care e ultima noutate, mi-a spus fără să răsufle - a fost un accident în Ungaria, cu X răniţi români... Mi-a descris ştirea pînă la ultimul detaliu... Gata, încerc să mă trezesc acum...

20.7.07

Marketingul din faşă merge mai bine decît miile de ore gîndite în masă

Abia m-am trezit, după o zi în care am muncit, pe nişte coclauri, fără să am timp să respir, şi încerc să recuperez noutăţile pierdute. Şi aflu că Băse îşi dă note, dar nu oricum, ci cu tot cu lauri. Pentru că i-ar fi frică de televiziuni, care îl vor mînca cu tot cu chelie, dacă îşi coboară ştacheta. Eu cred că situaţia stă fix invers şi că "sistemul" de marketing nativ cu care e înzestrat Băse funcţionează mai bine decît se aşteptau adversarii lui.

Cotidianul : "Traian Basescu si-a acordat nota 10 plus, din punct de vedere al performantelor ca sef al statului, si i-a asigurat pe studentii democrati, in compania carora s-a aflat ieri seara, ca ar fi fost subiect de dezbatere la toate televiziunile daca si-ar fi atribuit nota 9."

19.7.07

Un film despre România, nominalizat la Emmy

O pelicula despre Romania, realizata de un jurnalist american, se afla printre nominalizarile la premiile Emmy pentru stire si film documentar din acest an anuntate de Academia Nationala pentru Arta si Stiinta (NATAS)., informeaza HotNews. Filmul Romania’s Hopes Lie with EU se afla in cursa pentru castigarea premiilor Broadband Emmy, care sunt echivalentul pentru televiziune al premiilor Oscar. Realizatorul peliculei este ziaristul Travis Fox, unul dintre cei mai apreciati producatori video ai paginii washingtonpost.com

  • Vezi aici filmul

    18.7.07

    Mick Jagger, la concertul Rolling Stones: "Ce rochie frumoasă ai! Păcat că pantofii sunt ieftini"






    Pentru că nu am timp fizic de a face o analiză a concertului de marţi seara şi nici experienţa necesară în acest domeniu, îi las pe alţii, care au avut timp si obligaţia de a-şi nota pas cu pas toate mişcările celor de la Rolling Stones. Jagger a rămas la fel de slab şi de urît, dar a cîntat şi dansat în stilul consacrat de zeci de ani. Pe lîngă toate astea, faza cu pantofii ieftini mi s-a părut de-li-cioa-să!!! Şi am văzut zeci de oameni de 50-60 de ani care au cîntat şi au dansat non-stop pe muzica cu care au crescut. Cu ţigara în gură şi cu urletele scoase din "buzunar" - pentru că dacă îi vedeai la rînd la supermarket, ai fi spus că-s nişte doamne şi domni "mutilaţi" de atîta educaţie rigidă, rămasă de pe timpul comuniştilor.
    Aflu şi eu (pentru că ieri am fost plecată din Bucureşti) că organizatorii şi-au cerut scuze pentru nesimţirea de care au dat dovadă. Şi noi ce să facem cu ele acum?

    Alte fotografii, aici.



    HotNews - Concertul anului? Poate al secolului! Rolling Stones a aratat marti seara, la Bucuresti, de ce e o industrie a carei cifra de afaceri bate jumatate din companiile romanesti: show desavarsit, sunet cristal, si patru componenti asupra carora timpul actioneaza precum in cazul vinului.

    Iar cand Mick Jagger si-a permis sa faca glume in limba romana cu superba cantareata care-i tinea isonul, cei 60.000 de spectatori au fost cuceriti. Definitiv si irevocabil.

    continuare pe Hotnews


    17.7.07

    VORBA SĂPTĂMÎNII. ĂSTEIA.


    Adevărul
    care
    nu are legătură
    cu tine
    nu există.





    Albert Einstein

    16.7.07

    SRI reacţionează la caniculă...

    SRI infirmă, printr-un comunicat de presă, informaţiile din Gardianul, precum că ar fi interzis ANM să mai furnizeze date despre caniculă. Evident, de-o fi aşa, n-or să recunoască ei în veci. Pe mine mă frămîntă, însă, altceva. Articolul nu are nici o sursă, nici măcar din ANM şi tot nici măcar neoficială. SRI nu apare, la rîndul lui, cu nici o declaraţie, aşa cum ar fi fost normal, aş zice io, cu mintea mea de moldoveancă blondă... Pe de altă parte, dacă ar fi adevărată info, cu ce ar ajuta faptul că s-a pus interdicţie? Se vede că se topeşte asfaltul de sub picioare şi fără să ne anunţe ANM...

    Sunt ai nimănui. Cine îi vrea?


    Cine doreşte un cocker auriu, de talie medie, de 2 ani sau o pisică frumoasă (chiar dacă nu e de rasă), să dea un semn de viaţă. Pisicile sunt 2 la număr. Nu costă nimic.

    Rugă de început de săptămînă

    Unde găsesc abţibilduri cu "ATENŢIE, blondă la volan"? Nu rîdeţi, ştiu că există :)

    Gata, am găsit. Un coleg îmi face pe computer. Mă întreabă ce variantă să aleg:
    1. Atenţie, hurdubaia-i la volan.
    2. Atenţie, hurdubaie blondă la volan sau
    3. Atenţie, moldoveancă blondă la volan.
    Io zic că tot aia cu blondă la volan e cea mai bună.
    :))

    Brontozaurii din Parlament trimişi să-şi vadă de grădinărit. Şi bîrfele mondene ale zilei, cu iz de caniculă interzisă de SRI!

    Hahaha! Guşă a venit cu o propunere de lege, pentru a scăpa de "Cimitirul elefanţilor" din Parlament, elefanţi care ar trebui să iasă la pensie la 65 de ani - bărbaţii şi la 60, femeile (ca toată lumea, de altfel, de ce ar face tocmai ei excepţii?). Iliescu, Păunescu, Loghin, Androneasca şi Theodorescu sunt printrte cei care au expirat deja. Păunescu a zis că dacă Guşă insistă atît, o să dispară, dar o să-i rămînă locul gol în Parlament. Haha! Răzvan Theodorescu e mai opărit. Spune că, în felul ăsta, va trebui desfiinţată şi Academia Română. Pun pariu că n-o să fie votată o asemenea lege, pentru că parlamentarii vor să devină statui, în timp ce sforăie cu nesimţire maximă, în scaunele Parlamentului.

    Am mai auzit una. S-a calculat cît costă întreţinerea unui parlamentar - 8.000 de euro. Ha! Ăsta este furt pe faţă din buzunarul românului.

    Iar bîrfele zilei sunt : Băsesca mititica se plimbă de zori cu Hrebenciuc jr. prin discotecile din Mamaia, deci presa a fost intoxicată şi a scris înainte de a verifica, iar Elena Udrea a citit pe plajă, după ce şi-a cumpărat o sacoşă de cărţi de la o tonetă. După ce Rolling Stones s-a cazat, basistul Ron Woods a plecat să vadă viaţa de noapte din Bucureşti şi a dansat pe muzică populară
    . Kylie Minogue e pe cale să se împace cu Oliver Martinez, Hugh Grant a cerut-o în căsătorie pe Jemima, iar Heather Mills şi Paul McCartney şi-au petrecut vacanţa împreună.

    Să revin cu picioarele pe pămînt. Al meu pămînt.
    Administraţia Naţională de Meteorologie are interdicţie de la SRI să anunţe adevăratele prognoze pentru iulie şi august, informează Gardianul. Motivaţia instituirii secretului de stat este legată de canicula ucigătoare care va lovi România în următoarea perioadă. UPS! Nu aşa făcea şi Ceauşescu?
    Mai scriu si pe Pandora

    Despre mine

    Fotografia mea
    in primul rand, om. prin jungla umana. apoi, jurnalist. prin jungla presei.

    Arhivă blog